Prin viață ai trecut luceafăr minunat
Lăsându-ne comoară, poemul tău curat.
„Trecut-au anii” și „Odă” ca a ta
„Luceafărul” și „Lacul” nu vor mai asculta.

Pe unde ai trecut, tu ai lăsat
Parfum de tei și versu-ţi minunat;
Iar codrul asculta bucium și sunet de caval,
Când oile-n turmă cobora, „Sara pe deal”.

Iar „Plopii fără soț”, și-acum își amintesc de tine
Când pe la casa Veronicăi treceai ades Emine;
Își legănau agale ale lor frunze-n vânt
În amintirea celei mai frumoase iubiri de pe pământ.

Culori de „Floare albastră”, au avut ochii ei,
„Trecut-au anii” voștri, rămânând vechiul tei;
Martor tăcut în noapte, numai el asculta,
Cum vă jurați în șoapte, pe viață, dragostea.

Iubind, tu ai simțit, durere și plăcere;
Ca un „Freamăt de codru” sperai în „Revedere”.
Simțeai cum sufletul și inima ta doare,
Arzând de dorul ei, mai scriai o „Scrisoare”.

Ai suferit Emine, mai mult ca orice muritor
Dar tot oftând ai scris „Mai am un singur dor”.
Prea devreme, secerat, ai plecat către zei,
Lăsându-ți sufletul curat, în parfumul florilor de tei.