La școala prea severă, vestită-n Cernăuți 
Elev ai fost cu frații tăi, elevi au trecut mulți;
Tu ai dorit să fugi departe și ai fugit Emine,
Dar tatăl tău cel aprig, te-a-întors că ți-a vrut bine.
 
La școală aveai profesorul de toți iubit
Pe Aron Pumnul, revoluționar vestit, 
Dar ai abandonat și biblioteca ce el ți-a-încredințat 
Și la schitul Agafton, la mănăstire ai plecat
 
Erau acolo să te ia, venind la portițe 
Mătușile tale, aici călugărițe 
Te primeau cu dragoste, privindu-te cu jale 
Rău le părea Emine, că ești fără răbdare. 
 
„La mormântul lui Aron Pumnul”, a fost prima poezie
Scrisă cu infinită durere-n suflet, cu multă frenezie, 
Ai  plâns al tău profesor, care te-a găzduit 
Scriind acest omagiu celui ce-a fost iubit.
 
La 16 ani, prima ta poezie tipărită,
Apare în Familia, revistă vestită.
Poezia se numea „De-aș avea”,
Iar Iosif Vulcan a intuit că vei deveni stea.
 
În Botoșani, la Tribunal, erai un harnic corector. 
Și în Consiliul Permanent, ai mai lucrat cu spor;
Dar poezia viu magnet, a fost al tău destin;
Ai fost, ne ești, și vei rămâne, Luceafărul divin.