Depărtarea în amor, e un chin
La fel avea să fie și pentru tine;
Ai lăsat Universitatea din Berlin 
Vrând să fii lângă a ta iubire, Emine.
 
Mânat de focul dragostei sublime
Ce te ardea, cotropindu-ți gândirea 
Și numai inima putea să exprime,
Ce înseamnă pentru tine iubirea.
 
Căci gândul tău zbura departe,
Nu ai știut să-l stăpânești și avântat,
Tu ai lăsat și doctorat și Universitate,
Și-n valurile vieții practice te-ai aruncat
 
Și-ai revenit din nou la vatră, 
Unde te-aștepta cu înfrigurare 
Dragostea, cu tine s-o împartă
Veronica, cu multă și dulce sperare.
 
Și te-ai întors fără patalmă în Iașul dorit.
Titu Maiorescu, convins că totuși doctoratul îl vei da,
Director la Biblioteca Universitară te-a numit
Cum în viață de multe ori te va ajuta.
 
Cu Veronica prin Grădina Copou,
Poposind adesea sub „Teiul Sfânt”,
Însoțindu-vă pașii cu parfumul său.
Gura târgului vuia ca de vânt.
 
Că legătura voastră n-ar fi numai prietenie; 
Și anonime scrisori veneau la Rectorat în toi
Dar rectorul Ștefan Micle nici nu dorea să știe. 
Că ar fi ceva de reproșat celor doi.
 
Veronica îți mângâia cu drag chipul frumos 
Și fruntea-ți atât de adânc gânditoare 
Iar tu ai cântat-o în versu-ți armonios. 
Pe când teiul din Copou da în floare
 
Dând bir iubirii cea clocotitoare, 
Jurându-vă credință pe vecie 
Erați convinși că-n veci va dăinui
Iubirea voastră cea atât de mare.