După o plimbare cu-n ocol la crâșma „Bolta Rece”,
Eminescu și Creangă bine dispuși, merg la „Junimea”,
Când au ajuns, cei prezenți, erau cam în jur de zece, 
Reușind încet, mai apoi, să se tripleze mulțimea.
 
Au venit mai mulți poeți, scriitori din țara întreagă 
Iar domnul Vasile Pogor, fiind chiar la el acasă.
Luând o pernă, în glumă, o zvârli în cap la Creangă 
Așa era el, om vesel și-un amfitrion de rasă.
 
„De unde-ai apărut, măi Gogomane?”- întreabă Pogor -
„Cum de nu ne-am cunoscut, când lumea-i așa mică?”
Eminescu îl prezintă, adăugând apoi cu glas sonor:
„Vă rog să îl ascultați, acum și pe Badea Ionică.”
 
Când se ridică de jos, cu statura lui de urs,
Calm, dar plin de haz, Creangă, poveștile-și citea,
Era un haz general, toți se prăpădeau de râs,
Chiar și Titu Maiorescu din barbișon mustăcea.
 
Smulgând câte-un fir de păr din barba sa „Muierescu”.
„Excelența” sa Carp zise, blând, la „Carul cu minciuni”:
-Dragă Jack îți jur, prietenul lui „Minunescu”
M-a făcut să râd cu lacrimi. Titu, avem două minuni!
 
„Soacra cu trei nurori” citi, la altă participare  
Ion Creangă poreclit, cu har „Butuhănosul”
Se amuzau cu toții, aplaudând în picioare
Ascultând pe „Răspopitul” povestindu-le frumosul.
 
Ședințele literare se sfârșeau cu anecdote
Povestite fără perdea, dar cu haz de „Popa Smântână”,
Apoi la restaurant mergeau, cu trăsuri, în redingote, 
După ce se salutau cu-o strângere de mână. 
 
Dar Mihai și Ionică peste dealuri o porneau
Luau la rând, câteva hanuri și într-una povesteau,
La un ulcior cu vin bun și pastramă petreceau,
Și abia spre dimineață la bojdeucă ajungeau.