„Se scutură salcâmii de floare”, triști te-acoperă cu ea
Că azi te duci pe drumul lung, și nu te voi mai revedea.
Măicuță dulce, freamătă, și codrul dăruindu-ți frunze
Glasul tău nu îl va uita, nici zâmbetul tău de pe buze.
 
Nu te voi uita nici eu mamă, în mintea mea vei dăinui,
Trup din trupul tău sunt de-o seamă, tu ai știut a dărui
La toți copii tăi iubire, ținându-i sub a ta aripă
Nu ai lăsat să li se-ntâmple nici un rău, în nici-o clipă.
 
Cu sufletul tău cald topeai și un munte de gheață, 
Și „atâtea povești știai, pe câte fuse ai tors în viață”,
Voi veni la mormântul tău, la creștet încet o să plâng 
Când „se vor scutura salcâmii de ploaie și de vânt”.
 
Voi auzi ramurile, „îngânând glasul tău”,
Cu ele-oi îngâna și eu numele tău mereu,
Din teiul nostru de la poartă, o ramură-am să frâng, 
Și am să ți-o sădesc cu drag, la tine la mormânt. 
 
Va crește și te va umbri, te va feri de soare,
Iar vara îți va dărui, miros din a lui floare.
Simți-vei mirosul din rai, în paradisul tău 
„Mereu va crește umbra lui, tu vei dormi mereu”.