-Emine, cât luna va fi clară, peste păduri și ape,
Nu voi lăsa să piară dragostea pentru tine,
Nu-ți las mocnit să ardă doru-n singurătate,
Te voi iubi mereu, cum mă iubesc pe mine.
 
Tu știi iubitul meu c-am fost cerută de soție
De mulți oameni de seama, cu fală și avut
Dar le-am răspuns; prefer să fiu a ta metresă,
Decât soția unui prinț și sfânt e-al meu cuvânt!
 
Nu vom lăsa Emine zilele să se piardă 
Că cei pierdut, pierdut rămâne, și-i păcat,
Să lăsăm flacăra iubirii nestinsă ca să ardă
În sufletele noastre, de-acum neîncetat. 
 
Pentru Eminescu a fost prea târziu, s-a prăbușit 
Și marelui poet, crâncena boala din nou i-a revenit 
Mai întâi la „Mărcuța”, el a fost internat,
Apoi în grija doctorului Șuțu la Caritas mutat.
 
Ca să îl viziteze, doi prieteni buni au venit 
Grigore Manolescu și Vlahuță, care l-au găsit 
Cu o privire dusă si la obraji scofâlcit,
Glasul tărăgănat și corpul foarte obosit.
 
Grigore Manolescu era un actor celebru, foarte iubit,
Care venea adeseori să viziteze poetul prețuit,
Uneori cu soția sa, renumita Aristizza Romanescu
Veneau sa aline cumva durerea divinului Eminescu.