În noapte iar mi-ai apărut în vis
Erai tăcut, mă-mbrățișai frenetic, 
Îmi sărutai gura, eram în paradis
Îmi căutai sânii ca un bezmetic.
 
Îmi mângâiai părul de aur
Gâtul meu alb ca marmura,
Te-mbrățișam la piept ca pe-un tezaur,
Dorindu-te, trupul îmi tremura.
 
M-am trezit lăcrimând, gândind la tine
Dezamăgită c-a fost vis ce sa rupt ca un vrej,
Am jinduit deseori după dragostea ta Emine
Care-a fost pentru amândoi, ca un vârtej. 
 
Ca un miraj, mereu cu dor apropiindu-se,
Dragostea ne făcea să ardem ca un foc aprins,
Apoi fără motiv, din nou, îndepărtându-se 
Arzând mocnit, dar nicicând nu s-a stins.
 
Sunt femei care-și port iubirea-n ochi,
Eu mi-am purtat-o direct în inimă,
Comoară tăinuită, teamă-mi era să n-o deochi,
Dar tot mi te-am pierdut, ca zidu-ntr-o ruină.
 
Ce mă fac fără tine-acum Emin
Fără-a ta ființă, fără chipul iubit?
Când îmi spuneai „îmi ești darul divin,
Ce m-a făcut sa fiu atât de fericit.”