Un tânăr ca un brad ai fost când te-ai întors
Cu patalmaua de inginer de la Paris în țară.
Privirea ei de jad te-a pătruns pân' la os
Iubind văduva jună cu patimă-ntr-o vară.
Maria Moruzi-Cuza, ți-a dăruit vlăstarul
Cu care te-ai mândrit pe tot parcursul vieții...
El ți-a fost mândria ce lumina ca farul,
Bobocul plămădit în verzii ani ai tinereții.
Fost-ai apoi un mare om politic modern
Dragostea ta de țară te-a pus mereu pe jar.
Și ai ajuns șef de partid și lider de guvern
Conducând cu mână de fier partidul liberal.
Cu tact și personalitate, ai fost corăbierul
Care-a condus pe valul Primului Război Mondial,
Optând pentru neutralitate ai fost tare ca oțelul
Când Regele Carol l susținea războiul primordial.
Ferdinand, urcând la tron, ți-a întărit puterea
Purtai cu măiestrie negocieri secrete
Te-a susținut cu-avânt și Regina Maria
În tot demersul tău, în hotărâri concrete.
Intrat-am în război dar de ruși trădați
Ne-am retras în Moldova unde am rezistat
La Oituz, Mărăști și Mărășești, neînfricați,
Chiar și fără de haine cu nemții ne-am luptat.
Țara noastră bogată dorită de străini
Ai vrut mereu să fie unită-n tot și-n toate
N-ai lăsat-o la greu la dușmani și păgâni
Ai fost precum o stâncă ce valul în ea bate.