A căta oară zorii te prind fără de somn?
Veghezi cerul cu stele și-mpărăteasa lună,
Pe banca de sub tei, un greier, ca un domn, 
În frac de sărbătoare îți cântă pe-a lui strună.

Privești teiul fălos ce l-a sădit furtuna,
Și te gândești că-adesea i-ai dat floarea de gând,
El ți-a dat uneori speranța și cununa 
De a cânta iubirea în fiecare rând.

Îl rogi în gând să-și verse peste Copou mireasma 
La ceasul cel de vrajă, când muza-ți va sosi,
Că ea îți este dorul, visul și chiar agheasma 
Din care-ai vrea să bei când vă veți regăsi. 

Dintr-o dată apare în toată-a ei splendoare 
Grăbind printre rondouri, ea, floare între flori,
Cu o umbrelă albă ce-o apăra de soare,
Părea o reverie a dulcii așteptări.

-Bine-ai venit iubito „minune-n-tre minuni!”
M-ai deșteptat din gânduri, vino să te iubesc!
Să stăm îmbrățișați, dorul piară-n genuni,
Și din mirajul clipei să nu mă mai trezesc.

-Ia-mă iubite-n brațe, să zburăm împreună
Cu dorul și cu gândul pe-o floare de cicoare,
Să dăm savoare vieții zâmbind pe-un colț de lună
Și-n poala dimineții să ne iubim sub soare.

Iașiul privea tăcut, zâmbind prin felinare,
Și azi își amintește de voi, cu nostalgie
Când v-ați jurat iubire-n fața lunii fugare
Cu legământul sfânt cea rămas pe vecie.