Pericle era omul, de stat, care-a luptat
Asupra altor state, formând al său regat,
Imperiul Atenian, din Grecia cea mare
Să steie neclintit, pe-a Timpului hotare.

Precum arhipăstorul ce poartă daruri sfinte,
Purta imperiu-ntreg în inima-i fierbinte;
Și- având lângă-al său umăr, poporul lui iubit
Dușmanii- i știau forța și tot ce-a cucerit.

Cluysilla, a sa soție, cu buzele-i ca mierea,
Îl aștepta- n regat, găsindu-și mângâierea 
În cei doi feți frumoși, neprihăniți ca lutul,
Ce-nvățau să se lupte cu spada și cu scutul.

A fost un general, strateg, și om de stat,
A luptat în războaie, dar nu a înfrânat
Dragostea pătimașă, pentru-a sa Aspasia,
Frumoasa hetairă care-i era mândria. 

Și nici gelos nu era, de tot ce avea parte 
De-ale ei frumuseți, voios, el le împarte 
Cu Socrate, amantu-i, ce-o privea ca pe-un soare
Și cu Alcibiade, cu fața-i zâmbitoare.

Iar când atenienii porneau la lupta mare
Aspasia îi însoțea cu hetaire, care
Ofereau contracost plăcere și confort 
Trupelor de soldați, care luptau pe front.

Tăcutul timp dispare în stele învelit,
Veni vremea instanței din jilțul oțelit 
S-acuze Aspasia, de lipsă de credință
Și că față de zei n-ar avea umilință.

Acuzată de lege că-n nopțile senine
Erau putate-n taină, frumoasele vergine
În patul lui Pericle, care-i privea, jurând 
Că e nevinovată, instanța, implorând.

A scăpat Aspasia de crunta condamnare
Că Pericle-n instanță a plâns, cerând iertare
Pentru femeia dragă, luptând pentru- a sa viață,
Umbrindu-i cu-al său nume, îi privea drept în față.

O! mare domn! pe timpul de fapte colosale
A cântărit în pumnu-i destinul țării sale.
Și l-a învins doar ciuma, ferindu-se de lume
Având pe scut prestigiul cerescului său nume.

Urmașii lui păstrat-au cu fală al său nume
Cu tot ce-a construit, cât a trăit pe lume...
Parthenonul zâmbește, din timpul lui clădit
Amintind peste veacuri, de un strateg vestit.