Minunile iubirii nu au piedici pe lume
Că ești bătrân sau tânăr, sărac, bogat cu nume,
Ea când se cuibărește în inimă și minte,
Rămâne acolo-n suflet, ca un sărut fierbinte.
Așa-i rămase-n gânduri dama de vis și dor
Cu ochii verzi ca marea, expertă în amor
Chiar dacă s-a unit prin lege, cu Elena
Fiica regelui, care-a lăsat Atena
Să îi fie soție, și în pântec să-i poarte
Pe fiul lor, Mihai, ce-l iubi pân' la moarte...
Chiar când firavul lanț de dragoste s-a rupt
Și s-au găsit străini pe drumul lor abrupt.
Că-ntortocheată-i calea destinului nebun
Chiar de-ai fi principe, rege, om rău sau un om bun,
Când vine dragostea nu-ți vine s-o mai pierzi
O ții ca pe-o comoară cu sufletu-o dezmierzi.
Când el o cunoscuse, ea nu era copilă
Inima-i se aprinse, se născu o idilă,
De-aceia tresări când o văzu-n mulțime
Îi făcu semn cu mâna, chemând-o pe-al său nume.
Peste părul roșcat zbor florile s-o plouă
Și o cuprinse-n brațe cu mâinile-amandouă.
Ea s-a lăsat în brațe, visând la ce-o să fie
Părand o vampă albă cu sâni de iasomie.
Și prinși au fost în mreaja dragostei ani la rând
Ascunși de ochii lumii, din Franța, trimițând
O scrisoare, prin care, el renunța la tron
Stârnind în toată țara un nesfârșit ciclon.
După cinci ani revine, rege e proclamat
Și după zece ani, Carol e obligat
Să abdice, să plece pe drumul de exil
Legându-se pe viață-n Vila din Estoil
Cu Elena Lupescu, sfârșind a lor infern,
“Duduia”, devenind, Elena de Hohenzolern...
Aflând vestea, regina, tristă, de bună seamă,
Se rupea în bucăți, inima ei de mamă,
Și mult l-a sfătuit să se gândească bine
Că totul se răstoarnă, crunt peste ei, ruine...
-Nu mai râvni spre calde îmbrățișări departe
Noianul de săruturi pe suflet să-ți deșarte,
În veci mai credincioasă ca soarele de sus
Iubirea mea nu are nici iarnă nici apus!
-Nu pot măicuță dragă, ea este grav bolnavă
Eu îi sunt căpitanul care conduce-o navă...
Pâlpâitor de pofte, eu, dinainte-i cad
Rostogolit pe dâre de flăcări, ca-ntr-un iad,
Că mai presus de toate, putând să o răstoarne
Iubirea e sămânța eternității- n carne.
S-a scris și se va scrie de dragoste sub soare
Că ea e miezul vieții, e ca o mândră floare
Care îmbobocește în străluciri de nimb,
Eu totuși am primit-o, înflăcărat n-o schimb.
Chiar dac-aș pierde totul pentru Eternitate
Am fost și vom rămâne suflete-ngemănate,
Dragostea pentru ea a luat la toate locul;
Zvârl ancora la țărmul unde-mi aflai norocul.
Suntem legați cu lanțul iubirii pe vecie
În exil voi rămâne, nu știu cum o să fie;
Chiar dacă mări și munți, mamă, ne vor desparte
Eu îți voi duce dorul de-acolo, de departe.
Dragostea pentru țară, și pentru tine, știu
O voi purta în suflet pe mare și-n pustiu,
Privind Steaua Polară în fiece apus
Strângând amoru-n brațe prin ani care s-au dus.