Valeria Messalina, fiica lui Valerius 
Își accepta destinul, cu vărul ei, Claudius 
Care o aștepta în viața lui, să fie
Cu vârsta potrivită pentru căsătorie.

La treisprezece ani, când timpul îi veni 
Chiar de era copilă, preotul îi uni,
Și nici nu bănuia că-n blânda-nfățișare
Era ascuns pumnalul sub calda-mbrățișare.

El, Împărat al Romei, filolog erudit
Pe tot parcursul vieții a mai fost căsătorit 
De două ori, chiar dacă nu era Făt Frumos 
El și-a repudiat soțiile, nervos

Pe motiv de adulter, făcând patimă-adâncă 
Pentru mica-i virgină, cu care făcu nuntă,
Privind-o ca pe-un înger ce semăna candoarea 
Pe îmbătătoru-i spirit, tăria și ardoarea.

Dar gloria-i un monstru la fel cu colți și gheare
Pentru împărăteasă, că îi pune-n mâncare 
Opium, soțului ei, și într-un mod fatal
Părăsea deghizată, palatu imperial. 

La adăpostul nopții, se oferea în dar
Sub numele de Lycisca, în vechiul lupanar,
Unde-și avea camera pentru nopți de desfrâu 
Curgând în șir bărbații ca undele în râu.

Cât erau nopțile, de lungi, până în zori
Ea primea pe oricine; sclavi sau gladiatori,
Patrician, plebeu, general sau rapsod,
De-i refuzau desfrâul, mergeau la eșafod.

Nimfomana provoacă, la un concurs ciudat
Pe o prostituată, care-a participat
La o întrecere : care din ele două
Dau gata mai mulți crai, chiar de-i senin sau plouă...

În noapte bolți de pulpe și brațe în arcade
Se împletesc, se rup, prostituata, cade
Frântă, de-a sa povară-a ciorchinilor de sâni 
Ce sunt atinși de pofte a viclenelor mâini...

Rămâne -nvingătoare nimfomana, în prag
Amestecând cu sila un tânăr ca un mag,
Și lesnicioasa pradă îi cade în genunchi
Lăsând dulcea-i cruzime să-l pătrundă-n rărunchi.

În jurul lui Silianus, un cocon a format
Ca viermele mătasei, țesea neâncetat...
Ningea cu bani, onoruri venite asupra-i hoarde
Cu focul geloziei, ca sunetul în coarde.

Dar cerberul Narcissus de lângă împărat
Îi spuse lui Claudius, vădit îngrijorat
Să ia măsuri, că altfel, ar putea pierde tronul
Unde-ar urca consoarta la braț, cu fanfaronul.

Speriat împăratul, l-a împuternicit
Să i-a măsuri, și-n grabă după ei au pornit
Centurioni trimiși, să stârpească din fașă 
Răul care-l sădise consoarta-i nărăvașă. 

Aprinzând în Claudius focul de răzbunare
Sub lamă de secure sfârși a ei trădare,
Plătind tributul celor căzuți între capcane,
Feciori frumoși, dați pradă fiarei suverane.

Dar moartea cea vicleană curând l-a secerat
Cu coasa ei tăioasă, pe mândru împărat,
Că noua sa soție, nepoata Agripina 
Îl otrăvi zâmbind, nerecunoscând vina 

Făcându-i loc fiului, Nero, la tronul său 
Căci e înțelepciune a ști să fii și rău 
Așa gândi, punându-l în dreaptă stăpânire
Căci ea îl vrea morțiș pe-un tron de nemurire.