Făcut-ai Doamne un pământ și-un cer,
Cuvântul care cântă-n nopți târzii, 
Și inocența stelelor ce pier
Ascunse-n praful dintre galaxii.

Făcut-ai Paradisul și ai dat
Pomul Cunoașterii și pe Adam
Primul tău fiu, din care ai creat 
Din coasta sa, pe Eva, amalgam.

Amalgam de iubire și de mir
Scăldată-n briza sfântului veșmânt, 
Frumoasă ca floarea de trandafir
Se plimba cu Adam în Raiul Sfânt. 

S-au luat de mâini și au cutreierat
Tot Raiul cu verdeață, lăsat lor,
Grădina toată în lung și în lat
Cu șarpele viclean, pe urma lor.

Prin crengile verzi, el s-a strecurat 
Și i-a spus Evei: ia mărul din pom!
Dar Domnul zis-a din cer, mâniat 
-E interzis Adam, nu-i pentru om!

-Doar gustați, că Domnul n-o să afle...
Păcatul va rămâne tăinuit,
Luați mărul roșu, de pe poale
Mâncați-l, că e totu-ngăduit.

Gustat-a Eva, dându-i lui Adam
Din pomul interzis, măru-au mâncat... 
Mâhniți priveau șarpele de pe ram...
Domnul, din Raiul Sfânt, i-a alungat.

De-atunci și până azi, sub raza lunii
Un El și-o Ea gândesc la Paradis,
Trec amândoi prin geamătul furtunii
Și-i cer iertare Tatălui și-n vis.

În ruga lor îl întreabă pioși:
-Tată, dacă știai că va fi rău,
De ce ne-ai făcut slabi și curioși,
Cu patimi, să ne scapi din frâul tău?

-De ce ai mai făcut opritul pom,
Și șarpele viclean ispititor,
Dorința blândei Eve, ca pe om
Să îl predai pe veci durerilor,

Când Doamne, știut-ai dinainte 
Că o să ne-arunci din rai afară,
-De ce nu ai distrus pomul, părinte,
Și rău-n întuneric să dispară?

Cunoscut-am dragostea și dorul,
Sentimente dulci nepieritoare, 
Viața care-și deapănă fuiorul
Între clipe dragi și clipe-amare.

Pe iubirea noastră de poveste 
Sunt geloși și zeii din Olimp,
Ne privesc din căile celeste
De mii de ani, în orice anotimp.