Pe Câmpia Turzii, Mihai Viteazul
Stătea în tabără, sprijinind obrazul
Pe mâinile sale. Parcă presimțea
Sfârșitul său tragic ce s-apropia.
Căpitanii îl simt și îl înconjoară.
Cu privirea blândă pe toți îi măsoară;
-Dragii mei viteji, azi mărturisesc
Cu voi în luptă, simt că-ntineresc.
Voi mi-ați dat curajul, voi mi-ați fost eroi
Dar presimt necazul ce va fi cu noi.
De va fi să mor, să nu-ngenunchiați!
La dușmanii noștri, să nu vă-nchinați.
Am răzbit în luptă armia turcească
Nu le-am lăsat vreme ca să zăbovească
Pe pământul nostru, pe-astă națiune
Să o îngenuncheze, biruri grele-a pune.
-Mărite al nostru domn, ce ne grăiești?
Ai fost și vei rămâne cu fapte vitejești.
Numele tău va fi pentru toți, legendar
Că ani în șir de-a rândul, tronul tău fu altar.
De sus, vulturi mari cu zborul te înalță
Și codri seculari se-nchin, la a ta față.
Din ramurile lor îți fac mândră cunună
C-au fost martorii tăi la gloria străbună.
Oltul și Dunărea, dușmani fără sfârșit
Ți-au cunoscut mândria și trupu-ți oțelit,
Văzând-te apărând al țării sfânt tezaur,
Cu brațul tău de fier și-o inimă de aur.
Sigmund Báthory, Murad, Șinan și cu Hassan,
Ți-au cunoscut curajul și-al tău mândru elan
Cu care te-aruncai, precum focul aprins
În luptă, și răzbeai cu spiritu-ți nestins.
Precum Isus Hristos, tu ne aduci aminte
Că ai purtat în suflet și-n inima-ți fierbinte
Dragostea pentru țară, unind-o-n armonie,
Din cele trei surori, făcut-ai Românie.
Dar n-au sfârșit cuvântul că în cort năpădiră
Solii trimiși cu rândul de Basta. Ei sosiră,
Zicând. “Ești prins!” Dar viteazul urla
De un imbold cuprins le-a spus un crâncen “Ba!
Cu mâna stângă a vrut, săbia să își scoată
Însă n-a mai putut, valoni erau o gloată.
Unul l-a împușcat, altu-n piept l-a străpuns
Cu săbia i-au tăiat capul și l-au ascuns .
Paharnicul Turturea l-a furat și s-a grăbit
Prin jurământ, să ducă capul în loc sfințit.
În Țara Românească, la Dealu-n mănăstire,
Unde Radu Buzescu l-a pus la loc de cinstire
Acolo unde e păstrat cu îngrijire și acum
Ca o sfântă relicvă a acestui viteaz străbun.