Într-o zi de sărbătoare 
Din Maramureș venit
A plecat la vânătoare.
Dragoș, un viteaz vestit.

Cornu-ndeamnă toată gloata
Câinii sunt nerăbdători,
A plecat Dragoș cu ceata 
La vânat de căpriori.

În calea lui, urșii pier,
Căprioare se ascund,
Vulturii roiesc pe cer,
Mistreții cad la pământ. 

Trezit din somnul adânc
Bourul rău, ca un zmeu
Scurma cu capu-n pământ 
Cu lungi coame ca de leu.

Avea coarne oțelite
Fiara cruntă și turbată.
Se-nvârtea dând din copite
Plecând fruntea lui cea lată. 

Dragoș, calea i-a tăiat,
Săgeata-n frunte-i băga,
Scăpă bourul turbat
Cu ogarii-n urma să.

Hăituit, urmându-și drumul
Bourul parcă zbura;
Câinii, unul câte unul
Cădeau frânți în urma să.

Țintită  de Dragoș, rănită,
Fiara-n râu s-a aruncat.
După ea, sărit-a Molda
Care-n valuri s-a-necat.

Cu ghioaga cu cuie strâmbă 
Dragoș fruntea-i despica
Capul, în semn de izbândă 
Într-o lance îl punea

Mândru, în semn de izbândă 
Că bourul a fost prins,
I-au luat inima, dobândă 
Ca s-o ardă-n foc nestins.

Dragoș Vodă întristat,
La oșteni își spuse slova:
„Unde Molda s-a-necat
Se va înstări, Moldova.

Râul și Țara de sus
Eu, Moldova o numesc.
Capul bourului, ucis
Va fi semnul meu domnesc.”