Ai venit prin Iași în grabă, ai trecut precum o rază,
Ai uitat de-a mea iubire, încă inima-mi vibrează 
Și-ai tras la Bădia Creangă, dar la mine n-ai venit 
Că tresar la al tău nume și la chipul tău iubit. 
 
Nu știu cum să-ți spun Emine, nici nu-s pe mine stăpână, 
Mult te-am așteptat să vii, doar c-o strângere de mână,
Eu am fost steluța ta, visul tău de fericire 
M-am topit de dor și gând, așteptând a ta venire. 
 
Nu credeam să mor vreodată, și să-nvăț ca să înviu,
Să iubesc cu disperare, ochii ce departe-i știu,
Că ei mi-au cuprins sufletul, dorul meu și inima,
Trupul meu, încet, încetul, să moară cu tine-ar vrea.
 
Pășeam pe-ale mele drumuri, fără griji și cu candoare,
Nu credeam că o să beau iubirea neîndurătoare, 
Jalnic ard de vie dragă, arzând toată-n așteptări,
Focul meu, doar tu-l poți stinge, nu apele unei mări.
 
Ești un dar al sufletului, apărut pe a mea cărare,
Eu sunt floarea ta de colț, ce privește lung în zare,
Floare rară ce-nflorește sus pe creasta muntelui,
Care n-o atinge nimeni, doar razele soarelui. 
 
M-aș m-ai lăsa mângâiată, numai de mâinile tale,
Dar te-am așteptat zadarnic să vii pe vechea cărare
Să îți fiu la îndemână, să mă mângâi, să mă iei,
Să mă iei Emine-n brațe, să mă duci unde-o să vrei.