Eu port în suflet pentru tine, venin și farmec înger blând,
Când grav bolnav, n-ai fost aproape, să-mi mângâi pleoapele când plâng 
M-am lecuit bând din potirul, cu amintirea ta iubită 
Și m-am hrănit cu elixirul, plin cu dragoste infinită.
 
Tu nici nu știi ce mult mă doare, dorul ce-mi curge-n al meu suflet, 
Înțeleg lumea fără soare, dar n-aș trăi făr'al tău zâmbet, 
Îmi pare rău că n-am putut, cuvântul să-mi țin, cum am vrut,
La mare-n adieri de vânt, de soție, te-aș fi cerut.
 
Am vizitat din nou Viena și locurile noastre dragi
Când florile îți formau trena, despletindu-se din copaci,
Dunărea mi-a vorbit de tine, mângâiată-n zori de aștri
Valul ei a cântat cu mine, amintind ochii tăi albaștri. 
 
Am auzit că Jack Negruzzi, te-a văzut la un bal cu altul,
Am crezut că se dărâm munții și m-a cuprins intens, oftatul
Când el ți-ar fi spus despre mine, de boala ce m-a atacat, 
Dar n-am crezut că indiferentă, ai spus „era de așteptat”.
 
Aștept să vină astăzi Chibici, ca să îmi țină companie,
Să văd Veneția, Florența, îți voi scrie, din călătorie.
Mă voi reface pe deplin, ca să pot să mă-ntorc la tine,
Fruntea ta cu polen de crin, s-o mângâi cu multă iubire.