Când Emin veni la marea sărbătoare
Întregul Iași era în fierbere mare.
Însuși Regele Carol I venise să strălucească în soare
În ziua când se inaugura statuia lui Ștefan cel Mare.
 
Din gară birjarul l-a dus până-n Țicău
La bojdeuca unde Creangă, voios l-a găzduit 
Pornit-a prin oraș apoi, singur cu gândul său
Până-n Copou, unde bătrânul tei văzându-l a tresărit. 
 
S-a așezat pe banca unde altă dată, pe Veronica aștepta 
Teiul cu ramuri umbroase, fruntea-i răcorea
Îi știa gândul, c-ar vrea cu Veronica să mai stea
Să se iubească iar cu dor, cum s-au iubit cândva. 
 
Dar Veronica se răcise, fără a ști pe ce temei
„Poate distanța sau cine știe, poate curtezanii ei”
Își zise-n gând poetul, visând la ochii muzei
Și melancolic privi trist, falnicul, bătrânul tei.
 
Acolo lângă vechea bancă l-a găsit Creangă ușor 
Și împreună au plecat, pe-un drum bătut de dor
Un drum mai vechi, din tinerețea lor, 
La o crâșmă cu pastramă și vin bun la ulcior.
 
Multe-au avut de povestit, dar seara la culcare
Poetul i-a vorbit de-agenți austrieci și nemți ce l-ar vrea împușcat.
Pentru articole din Timpul în care-a militat pentru România Mare.
Și-i arată lui Creangă pistolul ce-l puse sub pernă, și-adormi înarmat.
 
A doua seară la Junimea, într-un entuziasm general,
Eminescu citește celebra sa Doină „De la Nistru pân'la Tisa”,
Și cu toții în picioare l-au aplaudat frenetic pe poetul genial
Simțind că el își iubea neamul cu inima, mai mult decât îl visa.
 
La festivitatea ,unde să citească „Doina”, fiind programat, 
Eminescu n-a mai mers, spunând că se simțea dărâmat
Și-a preferat cu Creangă să o ia mai în aval
Și au purces la o crâșmă situată pe-o cornișe de deal.