-O țară, maică sfântă, cu trupul de stejar
Nu te-a înfrânt dușmanii, nici grofii, nici tiranii
Nu au avut izbândă; Că-n sulițe de jar
Purtând cu ei mândria, s-au răsculat țăranii.

În fruntea lor de ceară, sătui de umilințe 
Erau cei trei frați mândri cu cei mulți asupriți,
Purtând cu ei povară, munții de suferințe 
Venind cu ei potopul celor dezlănțuiți.

Horia din Albac, urmat de revoltați 
Părea un împărat, semeț, cu țundra-i lungă.
Pe-un armăsar buiac, striga la răsculați;
-Veniți! Și cei prezenți, se grăbeau să-l ajungă.

Să luptăm cu speranța și-n spiritul dreptății 
Striga Horia mândru, mulțimii de iobagi.
Chiar de-om plăti cu viața în schimbul libertății!
Martor ne va fi codru și munții noștri dragi.

Cloșca cu ochi de vultur, privea în depărtare 
Mulțimea ca o mare, ce-a invadat câmpia,
Oameni cu furci și greble, cu coase și topoare
Au semănat teroare, roșind împărăția.

Crișan fratele lor, era aprig ca fiara
Se lupta separat pe zona Brad, Câmpeni, 
Intra-n Baia de Criș până la Hunedoara 
Ca un puhoi sălbatic, cu ceata de munteni.

S-au răsculat țăranii din Țara Moților
Ca furtuna pe mare veneau din Țara Bălții,
Cei de pe Râul Mare și Râul Mic, în cor
Strigau, se revoltau fără de frica morții.

Mințiți și înșelați de grofii maghiari
Nu mai credeau în vorbe și nici în Împărat.
S-au ridicat românii, iobagii transilvani
Băieșii, buciumenii, trecând din sat în sat.

S-a răspândit răscoala ca focul vâlvătaie 
Până departe-n țară mergând în sus pe Mureș
Se aprindeau iobagii precum focul de paie
Nici vifor, nici furtună nu oprea acel iureș.

Peste tot, foc și pară era prin curți domnești
Grofii fugeau afară din case-nspăimântați 
S-a dus vestea ca vântul la curți împărătești
Despre furia lor, și-au fost îngenuncheați.

Încătușat fu Horia cu Cloșca și Crișan
Legați în lanțuri grele de grupuri de cătane
Trădați fiind de șapte iuzi, pentru un pumn de bani,
Purtându-i și târându-i prin sate transilvane.

Aduși au fost în piață, la Zlatna, sunau zimții
Horia și-al său frate, Crișan, în lanțuri grele.
Cei șapte iuzi, de față, când și-au primit arginții
Fost-au pătrunși de ploaia de blestemele grele..

În lanțuri sunt târâți și duși la Alba Iulia 
Să-i arate mulțimii, din piețe, adunată.
În iobagi și țărani mocnea adânc furia
Cum vor fi pedepsiți și vor fi trași pe roată.

Scrâșnet de dinți prelung se auzea din gloată
Când Horia și Cloșca erau târâți în lanțuri 
Soldații împingeau cu șpăgile îndată
Pe cei care vorbeau, erau împinși în șanțuri.

Privea Horia piețe, cu alai pregătite
Și la călăi striga, cu privirea-i străpunge!
-Astăzi o să striviți două trupuri trudite!
Dar blestemul din urmă, curând vă va ajunge.

Credeți că ne opriți? Astăzi, în pace mor!
Zicea Horia mândru, oftând, întins pe roată,
Îmi dau a mea viață, pentru al meu popor,
Și mulți vor fi acei ce și-o vor da-o toată.  

Văzând cum fac din moarte, nemeșii sărbătoare,
Știind ce soartă îl așteaptă, Crișan s-a spânzurat
Cu nojițe de la opinci. Dar trupul i-a fost luat
Și l-au întins pe roată, rupând din carnea tare.

Lupta și moartea lor, de loc n-a fost uitată
Prin ani ea căpătat-a aură legendară,
Iar securea dreptății, va fi ridicată
De-un alt „crai” curajos și iubitor de țară.