Povești de dragoste au fost și vor mai fi pe-acest pământ 
Că dragostea e-o floare rară, e tot ce-avem pe lume sfânt, 
O căutăm de când ne naștem, trăim și ne-ngropăm cu ea
Nu are vârstă, doar unește îndrăgostiții sub o stea.

Când Jakie era logodită cu un tânăr bancher bogat
Soarta a vrut să întâlnească la un dineu, un alt bărbat 
Care, văzând-o, s-a învârtit toată seara pe lângă ea,
Era John Kennedy, ce-n suflet, îi încolțise dragostea.

Privind-o cât e de frumoasă din eleganța lungii rochii
El o găsi misterioasă și-i căuta-n mulțime ochii,
Și-atuncea când se întâlniră, rămas-au amândoi uimiți
Când dragostea i-a îndemnat să guste-a dulcilor dorinți.

Ei s-au unit în fața legii și-n fața Domnului Suprem
Devenind prima doamnă-a țării, dar parcă a fost un blestem
Să-i fie trădată iubirea cu-mbrățișări de brațe reci
Rămânând dragostea-i închisă în lacăte, cu chei, pe veci.

Și mult a suferit când John și Marilyn au fost în stare
Să-i facă din clipele-i dulci, clipe negre, triste și-amare
Dar mândră, ea, continua să-și ducă la îndeplinire
Îndatoriri de primă doamnă, dedicându-se cu iubire

Celor doi copii fără griji, pe care îi iubea cu dor
Strângându-i la pieptu-i de mamă cu glas dulce, tremurător,
Ascunzând lacrimi tăinuite și gânduri triste în tăcere
Uitând zile și nopți de zbucium, clipele triste de veghere.

În public păreau fericiți, strângând mulțimea-n jurul lor
Fiind aclamați cu ardoare, nebănuind că negrul nor
De durere și suferință se va abate-n a lor cale
Lăsând în urmă doar tristețea, îmbrăcată în giulgi de jale.

Deodată cerul lor senin a devenit întunecat
Când minți turbate-au pus la cale să fie-n grabă-asasinat.
Trei gloanțe s-au oprit în trupu-i, iar altele zburau în aer
Purtând cu ele deznădejde, vuiet de larmă și de vaier.

Cu trupul ei acoperi corpul iubitului, în sânge 
Pe care-o rază de speranță din inimă i se răsfrânge 
Gândind, că el, va fi puternic în fața morții zdrobitoare
Dar vai, John Kennedy se stinge în brațele-i iubitoare.

Rămasă văduvă, devine cea mai curtată dintre doamne
Din înalta societate, că-n multe țări, peste oceane
Aflat-au despre Jaqueline, bărbații din întreaga lume
Tineri, milionari bogați care aveau averi și nume.

Și vârstnicul armator grec, Aristotel Onasis are
Norocul să o strângă-n brațe și să o poarte cu onoare
Pe insula Scorpios, unde, el a condus-o la altar
Jurându-i dragoste pe viață, dându-i tot ce avea, în dar.

Și mult i-a oferit bătrânul, că era putred de bogat
Și rând pe rând americanii, pe văduvă, s-au supărat
Că ea, se recăsătorise cu un pirat grec, fericit
Dar curând el a-ncis  ochii, a lăsat viața, obosit.

Din nou văduva Jaqueline, îmbrăcă veșmântul cernit...
Întorcându-se la New-York, găsi destinu-i rătăcit
În brațele lui Maurice, un bogătaș belgian, care
A prins-o-n mrejele iubirii și i-a pus totul la picioare.

Fost-a Jaqueline femeia care-a purtat taine în ochii
Ce-au strălucit mereu în lume, precum solzii unei rochii,
Va rămâne amintirea celei care a fost odată
În istoria omenirii, frumusețea-ntruchipată.