La Viena, cunoscut-ai îngerul care-ți vărsa
Potirul cu iubire, ce l-ai sorbit o viață...
Erai tânăr student, și sufletul-ți dansa 
După valsul iubirii, în orice dimineață.

Ca strunele viorii, vibrai pân' la pierzare
Și sufletu-ți cânta cu tril de ciocârlie, 
Dar coarda inimii, te trezea din visare
Știind că va pleca, lăsând flacăra vie

Să ardă, până când, la Iași ai întâlnit-o... 
Pârăie de cerneală curgeau din pana ta,
Scriindu-i și amintindu-i, cât de mult ai iubit-o
În ciuda depărtării și-a suferinței grea.

Iată-vă iar din nou, la Iași, tot împreună,
Dar nu întotdeauna, pe cât ai fi dorit;
Lângă lacul cu nuferi, ai fi vrut să revină,
S-apară dintre trestii, cu chipul ei iubit.

Să plutiți împreună pe lac, în luntrea mare,
Să lași din mână cârma, lopețile să-ți cadă,
Să se abandoneze în dulcea-ți sărutare,
Iar părul lung și blond să-i cadă în cascadă.

Dorința ta cea mare, era s-o ai Emine
În „codrul cu izvorul, ce tremura pe prund”,
La „prispa cea de brazde”, ea să fie cu tine,
Unde crengi aplecate, iubirile le-ascund.

Mihai, iubind în taină, discret păstrai tăcerea,
Ai fi vrut să te-mbeți de „dulcea-nvăpăiere”,
Gura îți era arsă, chinu-ți sporea durerea
Când nu putea veni, să-ți fie mângâiere. 

Voiai, cu-a sa suflare, să stingă al tău dor
Cu zâmbetu-i senin, gândirea să-ți îmbete,
„Atât de dulce” ea era, și „dragă tuturor”,
Că te făcea să uiți, de foame și de sete.

Lângă râuri de suflet și buze de răcoare
Voiai să-i privești trupul cu zâmbetul ei pur,
Rochia-i de mătase, să-i curgă la picioare..
Eternitate albă, închisă-ntr-un contur.

Mihai, iubind în taină, discret păstrai tăcerea,
Ai fi vrut să te-mbeți de „dulcea-nvăpăiere”,
Gura îți era arsă, chinu-ți sporea durerea
Când nu putea veni, să-ți fie mângâiere. 

Voiai, cu-a sa suflare, să stingă al tău dor
Cu zâmbetu-i senin, gândirea să-ți îmbete,
„Atât de dulce” ea era, și „dragă tuturor”,
Că te făcea să uiți, de foame și de sete.

Lângă râuri de suflet și buze de răcoare
Voiai să-i privești trupul cu zâmbetul ei pur,
Rochia-i de mătase, să-i curgă la picioare..
Eternitate albă, închisă-ntr-un contur.

Când se îndepărta, purtând în ochi lumini,
Statura-i de zeiță, părea așa de mică
Prin zarea de mesteceni de aur, și de pini,
Parcă îi vedeai sânii zâmbind de sub tunică.