Dintre voievozii acestui neam viteaz
Mircea cel Bătrân a fost scut și spirit treaz
Faptele-i de vitejie le știm cu toții pe de rost
Dârz apărător de țară cât timp pe tron el a fost.

Neamul lui de Basarabi l-a cinstit cât a trăit
A fost primul Voevod care-a vrut și-a reușit
Să-și întindă stăpânirea dincolo de-a sale hotare
De la Dunăre la munte și de-acolo pân-la mare.

Și iată-l pe Mircea, falnic ca un vârf de munte
Stă pe tron, așteptând ca solii turci să intre.
Ei sosesc și-i dau mesajul care-l au de la sultan
Ca să îi închine țara, iar haraciul an de an.

-După cum citesc aici, al vostru sultan,
A fost și rămâne un mare șarlatan
Îmi propune pace doar ca să-i fim sclavi
Uită ca suntem și-om rămâne bravi.

Spuneți-i că Mircea de loc n-a obosit
Chiar dacă se spune că am îmbătrânit
Se va lupta crâncen pentru al său pământ
La dușmani n-o să le lase decât locul de mormânt

S-a-negrit amar sultanul când răspunsu-a auzit
Și cu urgie de oaste spre Muntenia a pornit.
Se îndreaptă-nverşunat spre Rovine în câmpii
Înnegrind întreg pământul cu ieniceri și spahii

Își întind în noapte corturile verzi și mari
Mircea îi așteaptă-n codrul de stejari.
Din corn cheamă oastea și-n cerc o adună
Înfruntând dușmanul și-a lui semilună.

Codrul clocotește de zgomot și zbucium,
De arme, de zale și chemări de bucium,
Ploaie de săgeți purtate de vânt,
Secerau dușmanii căzând la pământ.

Fug păgâni-n noapte, pe Alah jurând
Că n-o să mai calce pe acest pământ
Vitejii lui Mircea spre Dunăre-i mână,
Fugăriți și decimați de oastea română.