Era o zi de vară și în câmpia verde
Sub zarea cea albastră, un tânăr urma-și pierde
Găsind de cuviință, să lase pentru-o fată
Războiul, dezertând, din corpul de armată

Pe care-l comanda cu forțe oțelite
Purtând soldații săi în lupte crâncenite, 
Fiind Primul Război Mondial, ce încleștare,
Când mulți tineri mureau, lăsând lacrimi și jale

În toată România, durere semănând 
În suflete de mame, ce-i așteptau plângând 
Vești din război s-audă, cu priviri rătăcite,
Vărsând lacrimi de dor și fete îndrăgostite.

La Odesa așteaptă  Zizi înlăcrimată 
Trezită-n zorii zilei de dor, transfigurată
Trecând prin înfrânări, aștepta-n lungi visări
O ploaie de săruturi, orgii de-mbrățișări.

Dar dragostea lui Carol le luă la toate locul
Se-avântă cu tărie să-și găsească bobocul 
De floare, să îi soarbă nectarul, se oprește
Și în secret, un preot îi căsătorește

Gestul necugetat și fapta-i ilegală
Puse pe ghimpi guvernul, familia regală
Care îl pedepsește, cu zile de-nchisoare
Forțându-l să declare nulă, a sa scrisoare

În care renunța la tronul României
Cu o naivitate, ce lăsa loc mâniei 
Regelui Ferdinand, ce-i spuse că-ntr-o zi
Regeasca lui mânie, năpraznic vă va lovi.

Dar odată scăpat, prințul îndrăgostit
Nu a putut învinge impulsul mult dorit...
Gemea să-i mai sărute trupul Zânei frumoase
Suavul gât cu-atingeri ușoare de mătase. 

Din rodul dragostei se născu un vlăstar
Crescând departe-n Franța, înalt ca un stejar
Sub ocrotirea maicii, profundă și senină
Care l-a încălzit cu raza-i de lumină,

Căci cruntă i-a fost soarta când a fost despărțită
De principele Carol, și a fost oropsită 
Să părăsească țara, simțind în piept durere,
În schimb primea confortul pensiei viagere.

Nici principele Carol nu a putut să știe
Fiind trimis să facă lunga călătorie
În jurul lumii, singur, departe în turneu
Primi vestea că Zizi l-a părăsit la greu.

El, ce-a trăit departe ca șoimul izolat
În revărsatul vieții de lume-nstrăinat,
La sfârșit de turneu, în Elveția merge
Și fructul dragostei acolo îl culege.

În inima-i s-aprinde fiorul ce-l trezește 
Când văzu principesa Elena cum zâmbește,
În suflet i-a vărsat boabe fierbinți de rouă
Ce l-au făcut să treacă din viață-n viață nouă.