Îți scriu cu dor iubito, da, ai avut dreptate 
A fost din partea mea o cruntă lașitate
Să-ți spun prin Maiorescu că nu aș fi în stare
Să fim soț și soție, în lumea asta mare.
 
Tare-aș fi vrut iubito, să ne căsătorim,
Dar cum am fi putut, noi fericiți să fim?
Ne-am fi iubit un timp, urmând anii inerți,
Rămânând în derivă, ai fi putut să ierți?
 
Eu vreu perfecțiunea în viață și-n iubire
Nu aș vrea pentru tine să-ți fiu dezamăgire;
Nu sunt un om bogat, nu am stabilitate,
Îmi ești tot ce-am mai drag, nu pot fi bun în toate. 
 
Tu iartă-mă iubito, că n-ai suflet de gheață, 
Te voi iubi mereu aș renunța la viață, 
Sunt dependent de tine de-a ta îmbrățișare
Când mă săruți spunând, că dragostea te doare.
 
Eu te voi ține strâns, departe de minciună
Să-mi fii a mea frumoasă, pătimașă, nebună,
Tu să mă ții aproape, să-ți fiu numai al tău 
Să-mi dărui dragostea, să fii îngerul meu.
 
Ești muza mea, dragostea mea tu ești, 
Îmbrățișează-mi inima ce-ți bate la ferești,
Trimite-mi zâmbet cald din recile suspine,
Din el să-ți fac un cântec, să-l cânt doar pentru tine.
 
Vreau mângâierea trupului tău cu patimă și dor,
Să trăiesc doar prin tine și nu de dorul tău să mor,
Să-mi dăruiești, pe veci, inima și toată iubirea,
Iar eu promit să-ți sigilez în legendă nemurirea.