Îți scriu Emine, crinul meu, de m-ai vedea ai plânge 
Am plâns mult lacrima-mi un râu, inima mea o frânge.
Ai fi putut mai mult să lupți, pentru dragostea ta
Numai noi știm cât ne-am iubit, ne-am fi căsătorit cândva. 
 
De ce-ai lăsat pe Maiorescu, să-mi dea cumplita știre
Cum că nu vrei în viața ta, să fim pe veci, Emine? 
Plâng și privesc la lună, luna în nori se duce,
Și-n jalea mea nebună, gândesc la chipu-ți dulce.
 
Va fi tristă inima-mi, sufletu-n chin răpus
Tristă-s gândind la tine, ce am simțit, ți-am spus.
Ți-am dat sufletul meu dar tu nu l-ai voit,
La nimeni nu îl voi mai da, c-a fost prea mult rănit.
 
Voi sădi-n a mea grădină un rond de lăcrămioare
În orice cupă voi vedea, dragostea ta cea mare.
Ele-mi vor aminti, cum îmi trimiteai mie
În orice lăcrămioară, iubire, bucurie.