Femeia mea între femei, de ce sufletul tău se teme?
De ce îmi spui că mă iubești, dacă-mi strecori venin în vene?
Tu nu știi ce suflet trist am, când mi te știu departe,
Când ploaia-mi bate lung în geam, și tu nu-mi ești aproape. 
 
De ce în scrisorile tale, nutrești mereu nemulțumirea
Că nu vin cu tine la Iași, să ne continuăm iubirea?
Eu aș vrea-n veci să fim iubiți, să trăim împreună,
Dar ale mele suferințe, mă țin mereu de mână. 
 
Tu mă crezi un nelegiuit, să pot și să nu vreau
Când am atât de dăruit, flori de iubire să-ți dau?
Dar dacă vei găsi alt mod, de viață, ca să ai, 
Relației noastre fă-i nod, pleacă te rog, sau stai.
 
Dacă-n sfârșit mă poți uita, uită-mă Veronică,
Din partea mea-ți voi garanta, dragoste fără frică,
Tu ai fost și ești viața mea, scopul mea de-a trăi,
Cu tine-am trăit dragostea, mereu te voi iubi.
 
Cu tine, am început și s-a terminat totul,
De tine-am fost iubit, tu mi-ai purtat norocul. 
De nu trăiesc cu tine, pentru ce-aș mai trăi?
Eu, cu altă femeie, nu știu verbu’ „a iubi”.
 
Visul meu de aur plin, de a-mi deveni soție, 
Cine știe moțule, dac-o fi-n viață să-mi fie.
Ce pot face împotriva, sorții mele, mi-aș da foc.
Dar nu pot, că-n viața-mi tristă, tu-mi ești raza de noroc.